Horoscop 2016

Horoscop Berbec 2016

HOROSCOP 2016, BERBEC:


În data de 9 septembrie 2016, Jupiter va intra în zodia Balanţei, în casa căsătoriei voastre. Oameni apropiaţi din viaţa voastră sunt ceea ce veţi valoriza cel mai mult în a doua parte a anului 2016. Acest lucru face ca ultimele luni ale anului să fie printre cele mai favorabile pentru dragoste şi relaţii de cuplu. Veţi atrage ocazii de a forma cunoştinţe noi în această sferă din viaţa voastră.

Dacă sunteţi gata să avansaţi o relaţie de iubire la un nivel superior sau dacă vă aflaţi în căutarea unei persoane alături de care să vă trăiţi viaţa, dorinţa voastră s-ar putea îndeplini în aceste luni.

A doua parte a anului ar putea fi o perioadă a promisiunilor pentru mulţi Berbeci necăsătoriţi, în timp ce Berbecii deja „luaţi” vor reaprinde focul pasiunii şi vor redescoperi sensul comuniunii.

Anul 2016 reprezintă unul dintre cei mai potriviţi ani din viaţa voastră pentru a vă relua studiile sau pentru a obţine o diplomă la nivel înalt, care să vă califice pentru o schimbare în carieră, sau care să vă ofere noi ocazii de avansare. Dacă aţi început acest proces atunci când Saturn a intrat în Săgetător, în data de 18 septembrie 2015, este de dorit ca în noul an să vă stabiliţi ca obiectiv definitivarea educaţiei.

Există şi alte modalităţi prin care puteţi profita de prezenţa lui Saturn în casa educaţiei şi a călătoriilor pe distanţe lungi. De exemplu, aţi putea urma un curs pentru simpla plăcere de a învăţa, aţi putea face drumeţii în locuri în care puteţi veni în contact cu noi culturi, aţi putea lua lecţii pentru a intra în stăpânirea unor abilităţi necesare practicării unui nou hobby.

Este necesar să întreprindeţi ceva pentru lărgirea orizontului şi a sferei cunoaşterii. Trebuie să deveniţi mai conştiincioşi în ceea ce priveşte dezvoltarea personală şi educaţia superioară. Fie că urmaţi o cale tradiţională, urmaţi un curs, vă înscrieţi la o facultate, sau învăţaţi de unii singuri, autodidacţi, Universul vă cere, în acest an, să accedeţi la un nivel mai înalt de educaţie.

Uranus se află în zodia voastră din 2011, aşa că deja probabil aţi avut parte de îndemânarea sa de a declanşa evenimente neprevăzute, dar şi revelaţii surprinzătoare, neaşteptate, cu privire la propriile persoane şi la lumea în care trăim.

Nevoia unei orientări personale noi se face simţită de ceva timp, iar în acest an aţi putea fi pregătiţi să acţionaţi. Acest lucru însă ar putea să-i ia prin surprindere pe cei apropiaţi, mai ales pe persoanele cu autoritate din viaţa voastră, care poate că nu au conştientizat nevoia voastră de schimbare.

S-ar putea să înţelegeţi deodată că o anumită persoană cu autoritate, vă trage înapoi, vă limitează felul de a vă exprima personalitatea şi individualitatea. Lucrul acesta poate fi adevărat sau nu, dar acesta este probabil modul în care voi înţelegeţi lucrurile şi care vă defineşte realitatea personală.

Însă înainte de a tăia deodată nişte legături, ar trebui să încercaţi să vă stăpâniţi tendinţa accentuată spre impulsivitate, de a acţiona fără să vă gândiţi la consecinţele pe termen lung şi de a vă grăbi în loc să faceţi lucrurile cu cap. Anul 2016 poate fi unul dintre cei mai importanţi ani din viaţa voastră, deoarece veţi fi foarte deschişi spre schimbare. Veţi avea puterea de a vă reafirma personalitatea şi locul pe care îl ocupaţi în lume.

Neptun se va afla – şi în 2016 – în Peşti, iar această influenţă spirituală vă va alimenta cel de-al şaselea simţ, pe care veţi avea şansa să-l potenţaţi în acest an. Liniştiţi-vă mintea şi lăsaţi-vă vocea interioară să se exprime! Cu cât veţi proceda astfel mai mult, cu atât veţi avea mai multă încredere în intuiţia voastră.

Vă recomandăm să ţineţi un jurnal lângă pat ca să vă notaţi toate visele, întrucât este posibil ca ele să fie destul de active şi pline de revelaţii. Meditaţia vă poate ajuta şi ea să vă reculegeţi şi să daţi expresie vocii voastre interioare.

Pe de altă parte, Neptun guvernează şi falsitatea, aşa că trebuie să fiţi mai precauţi. Cineva care se bate cu pumnii în piept că este de partea voastră ar putea încerca să vă lucreze pe la spate, să vă „lovească” acolo unde sunteţi cei mai vulnerabili. Aspectul cel mai dificil este de a descoperi cine este de partea voastră şi cine doar pretinde că vă susţine. Fiţi prudenţi, aşadar, cu oamenii cărora le împărtăşiţi secretele voastre, deoarece unii pot folosi aceste informaţii în beneficiul lor şi în detrimentul vostru.

Pluton îşi va continua şi el călătoria prin Capricorn, în casa carierei voastre. Pluton continuă să vă aducă învăţături menite să vă facă să deveniţi mai serioşi, maturi şi responsabili în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţilor faţă de societate, direcţia generală în viaţă, reuşitele profesionale.

Însă cuadratura largă cu Uranus sugerează că vreţi să vă eliberaţi de toate limitările impuse de ceilalţi, dar tocmai tendinţa accentuată spre rebeliune şi refuzul de a vă conforma normelor, ar putea să vă pună în conflicte cu şefii şi persoanele cu autoritate din viaţa voastră.

Deşi aceasta este o configuraţie dificilă, felul în care ea se va manifesta în viaţa voastră, va depinde parţial de perspectiva pe care o veţi adopta, de atitudinea voastră şi de voinţa nu numai de a accepta, ci şi de a îmbrăţişa de-a dreptul, noi direcţii profesionale. Cu certitudine acest fapt poate fi mai uşor de exprimat verbal, decât de pus în practică.

Sursa: Horoscop 2016





Horoscopul anului 2016 pentru toate zodiile:

Un comentariu:

Ana spunea...

Super :)

Trimiteți un comentariu